SPITAL INGRIJIRI PALIATIVE, Adresa: VASLUI, Str. Calugareni, nr. 141
Telefon: 0335 408 555
CONDITII DE INTERNARE SPITAL INGRIJIRI PALIATIVE
Pentru internarea pacienților, acestia au nevoie de un bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist, card de sanatate , CI, cupon de pensie sau adeverință de salariat, documente medicale care sa ateste bolile de care sufera.
Dosarele complete ale pacientilor se vor depune la receptia unitatii fie fizic prin intermediul unui apartinator fie pe adresa de email a unitatii.
Analiza dosarelor este efectuata de catre Consiliul Medical al unitatii.
Criteriile de prioritizare a dosarelor in asteptare sunt:
1) Simptome de intensitate mare necontrolate
2) Pacient fara posibilitatea de a fi ingrijit de familie (rude plecate in strainatate etc.)
3) Incarcatura complexa de natura psiholo-emotionala si spirituala
4) Respite pentru familie
Selectarea pacienţilor de servicii de îngrijiri paliative se efectuează de către medicul de familie şi medicul specialist de profil, în baza criteriilor stabilite prin lege.
Centrul medical cu spitaliare Recumed preia pacientul, ţinînd cont de pronosticul pacienţilor, pe baza unui protocol de selecţie şi în limita capacităţii.
CRITERIILE DE INTERNARE A PACIENTIILOR – ord 253/2018 – conditii internare
Pacienții adulți care pot beneficia de îngrijiri paliative specializate se încadrează de regulă în una din categoriile de mai jos:
1. Pacienți cu boli oncologice, dacă se află în una din următoarele situații:
a. cancer stadiu III sau stadiul IV sau stadiu II cu deteriorare progresivă a pacientului, în ciuda terapiei anticanceroase;
b. cancer și statusul de Performantă Karnofsky < 70 sau Scor de performantă paliativă (PPS) < 70%;
c. cancer și scăderea greutății cu 5% sau mai mult în ultimele 3 luni;
d. cancer și simptome de intensitate moderată sau severă precum dispnee, durere, hemoptizie, vărsături etc;
e. urgențe oncologice precum sindrom de venă cavă, status confuzional acut, hipercalcemie, etc;f. cancer recidivat sau cu evoluție progresivă după chirurgie/ radioterapie/ chimioterapie;
g. cancer și criză existențială;
h. cancer și suferință psiho-socială (anxietate, depresie, familie în criză etc) moderat severă;
i. stare terminală.
2. Pacienți cu boli cardiovasculare, dacă prezintă:
a. răspuns slab la tratamentul optim cu diuretice și vasodilatatoare, incluzând inhibitori de angiotensinconvertază;
b. prezența simptomelor semnificative ale insuficienței cardiace congestive la repaus și clasificate de NYHA Clasa IV (incapacitatea de a desfășura orice activitate fizică fără disconfort, simptome de insuficiență cardiacă sau angină la repaus sau disconfort crescut la efort minim).
3. Pacienții cu scleroză laterală amiotrofică, dacă prezintă progresie rapidă a bolii în ultimele 12 luni, evidențiate prin una din următoarele manifestări:
a. trecerea de la mobilitatea independentă la scaunul cu rotile sau imobilizarea la pat;
b. trecerea de la vorbirea normală la vorbirea abia inteligibilă sau chiar neinteligibilă;
c. trecerea de la alimentația normală la cea semi-solidă/semi-lichidă;
d. trecerea de la capacitatea de a desfășura independent majoritatea sau chiar totalitatea activităților zilnice la nevoia majoră de asistență din partea îngrijitorului
4. Pacienții cu demență în ultimul stadiu, dacă se află în una din următoarele situații:
a. stadiul 7 sau mai mult, conform scalei de evaluare funcționale;
b. incapacitate de mișcare fără asistență;
c. incapacitate de a se îmbrăca fără asistență;
d. incapacitate de a-și asigura igiena personală fără asistență;
e. incontinență urinară și fecală, intermitentă sau constantă;
f. comunicare verbală fără sens, doar în fraze stereotipice, sau abilitatea de a vorbi în limita a 6 sau foarte puține cuvinte inteligibile.
5. Pacienții cu scleroză multiplă, dacă prezintă handicap nutrițional critic evidențiat prin una din următoarele manifestări:
a. administrare orală insuficientă de alimente și lichide pentru a menține pacientul în viață;
b. pierdere continuă în greutate;
c. progresie rapidă a bolii sau complicații în ultimele 12 luni, evidențiate prin: trecerea de la mobilitate independentă la scaunul cu rotile sau imobilizarea la pat; trecerea de la vorbirea normală la vorbirea abia inteligibilă sau chiar neinteligibil; trecerea de la alimentația normală la cea semi-solidă/semi-lichidă; trecerea de la capacitatea de a desfășura independent majoritatea sau chiar totalitatea activităților zilnice la nevoia majoră de asistență din partea îngrijitorului.
6. Pacienții cu Boala Parkinson, dacă prezintă handicap nutrițional critic evidențiat prin una din următoarele manifestări:
a. administrarea orală insuficientă de alimente și lichide pentru a menține pacientul în viață;
b. pierdere continuă în greutate;c. deshidratare sau hipovolemie;
d. absența metodelor de hrănire artificială;
e. evoluția rapidă a bolii sau complicații în ultimele 12 luni, evidențiate prin: trecerea de la mobilitate independentă la scaunul cu rotile sau imobilizarea la pat; trecere de la vorbirea normală la vorbire abia inteligibilă sau chiar neinteligibilă; trecere de la alimentația normală la cea semi-solidă/semi-lichidă; trecere de la capacitatea de a desfășura independent majoritatea sau chiar totalitatea activităților zilnice la nevoia majoră de asistență din partea îngrijitorului.
7. Pacienții cu boli pulmonare, dacă prezintă una din următoarele manifestări:
a. dispnee în repaus sau la efort minim, cu răspuns minim sau fără răspuns la bronhodilatatoare, având ca urmări scăderea capacității funcționale, oboseala și tusea;
b. evoluția afecțiunilor pulmonare în ultim stadiu stadiu, puse în evidență de multiple apelări ale serviciului de urgență sau spitalizările anterioare pentru infecții pulmonare și/sau insuficiență respiratorie;
c. hipoxie, pusă în evidență de pO2 < 55 mmHg și saturația de oxigen în sânge < 88% sau hipercapnie, pusă în evidență de pCO2 > 50 mmHg, cord pulmonar și insuficiență cardiacă dreaptă subordonată afecțiunii pulmonare;
d. pierderea progresivă în greutate, neintenționată, mai mare de 10% din greutatea corpului, în ultimele 6 luni;
e. tahicardie de repaus > 100/mm.
8. Pacienții cu accident vascular cerebral și comă, dacă se află în una din următoarele situații:
a. accident vascular cerebral hemoragie acut: comă sau stare stuporoasă, ce persistă peste 3 zile cu disfagie care împiedică ingerarea suficientă de alimente și lichide pentru a menține viața unui pacient care nu este hrănit și hidratat artificial.
b. faza cronică a accidentului vascular hemoragie sau ischemic evidențiată de una din următoarele stări: demență post atac cerebral de stadiul 7 sau mai mult, conform scalei de evaluare funcțională; status de performanță Karnofsky mai mic de 50%; status nutrițional slab, indiferent dacă este sau nu hrănit artificial, însoțit de o scădere în greutate de peste 10% în ultimele 6 luni și albuminele serice < 2.5 gm/dl sau
c. comă de orice etiologie cu oricare trei dintre următoarele manifestări, în a treia zi de comă: răspuns cerebral anormal; absența răspunsului verbal; absența răspunsului la durere; creatinină serică >1.5 mg/dl.
9. Pacienții cu miastenia gravis dacă se află în una din următoarele situații:
a) stadiul III sau IV al bolii conform clasificării Ossermann
b) stadiul III formă generalizată acută cu evoluție gravă, rapid progresivă, cu participare bulbară și insuficiență respiratorie;
c) stadiul IV formă cu evoluție cronică gravă și rezistență mare la terapie, progresie din stadiul I, II sau III în ultimii 2 ani
Ingrijire paliativa reprezinta ingrijirea activa si totala a pacientilor a caror boala nu mai raspunde la tratament curativ prin prevenirea si inlaturarea suferintei, prin identificarea precoce, evaluare corecta si tratamentul impecabil al durerii si al altor probleme fizice, psiho-sociale si spirituale.
Scopul ingrijirii paliative este asigurarea unei cat mai bune calitati a vietii pentru bolnavi si pentru familiile acestora.
Serviciile oferite in cadrul Compartimentului de Ingrijiri Paliative RECUMED (Contract cu CJAS Vaslui):
- Toate serviciile medicale si de ingrijire specific domeniului paliatiei( asigurarea unei cat mai bune calitati a vietii pacientului);
- Investigatii imagistice si de laborator la cererea medicului curant;
- Tratament medical specific ingrijirilor paliative pentru controlul simptomelor (in special durerea);
- Suport psihologic ;
- Asistenta spirituala;
- Supraveghere medicala continua;
Conform contract cadru incheiat cu CAS Vaslui serviciile medicale decontate sunt reprezentate de tariful pe zi de spitalizare tip bolnavi cronici - Ingrijiri Paliative - conform anexei nr. 23C la Ordinul Ministrului Sanatatii si al Presedintelui Casei nationale de Sananate nr. 1857/441/2023
Conform prevederilor Legii nr.95 din 2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare, asiguraţii beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului şi până la vindecare, în condiţiile stabilite de prezenta lege, de contractul-cadru şi normele sale de aplicare.
Asiguraţii au următoarele drepturi:
a) să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru;
b) să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, dacă îndeplinesc toate condiţiile prezentei legi, suportând cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un medic din altă localitate;
c) să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;
d) să beneficieze de pachetul de servicii de bază în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii;
d^1) să beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării cu medicamentele, materialele sanitare şi investigaţiile paraclinice la care ar fi fost îndreptăţiţi fără contribuţie personală, în condiţiile impuse de contractul-cadru;
e) să efectueze controale profilactice, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;
f) să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;
g) să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuala cu casele de asigurări de sănătate;
h) să beneficieze de servicii medicale de urgenţă;
i) să beneficieze de unele servicii de asistenţă stomatologică;
j) să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare;
k) să beneficieze de dispozitive medicale;
l) să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;
m) să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul;
n) să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale;
o) să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.
Obligaţiile asiguraţilor pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de actul normativ susmentionat sunt următoarele:
a) să se înscrie pe lista unui medic de familie;
b) să anunţe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate;
c) să se prezinte la controalele profilactice şi periodice stabilite prin contractul-cadru;
d) să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi;
e) să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului;
f) să aibă o conduita civilizată faţă de personalul medico-sanitar;
g) să achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând coplata/contribuţia personală, în condiţiile legii;
h) să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atestă calitatea de asigurat.
10 reguli pe care trebuie să le respectați
1. Spălați-vă mâinile de multe ori.
2. Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții
respiratorii acute.
3. Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile.
4. Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți.
5. Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice dacă nu vă
sunt prescrise de medic.
6. Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau
alcool.
7. Utilizați masca de protecție doar în cazul în care suspectați că
sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență
persoanelor bolnave.
8. Produsele „Made in China” sau pachetele primite din China nu sunt periculoase.
9. Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China
sau din zonele în carantina din Europa, de cel puțin 14 zile.
10. Animalele de companie nu transmit Coronavirus.